Politică

UDMR se gândeşte la o alianţă cu USL

Calin Tantau Publicat 13.02.2011 17:01

Nici Eckstein Kovacs nu se vede alături de PDL “pentru totdeauna”. El l-a acuzat pe Kelemen Hunor, în cadrul unei conferinţe de presă, de faptul că “amanetează Uniunea PDL-ului”. Potrivit lui Eckstein, contracandidatul său a declarat că UDMR este de centru-dreapta “şi că va fi alături de PDL atât la guvernare, cât şi în opoziţie”. “A-i face pe toţi maghiarii adepţii unui partid de centru-dreapta, mi se pare un pas greşit, iar cantonarea lângă un singur partid mi se pare o greşeală de neiertat”, a declarat Eckstein. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor şi candidat la şefia UDMR, a declarat săptămâna trecută, la Arad că UDMR şi PDL vor semna un protocol în care vor fi stabilite priorităţile guvernamentale şi legislative pentru perioada 2011-2012.

UDMR “nu ţine cu dinţii de un partid sau altul”

Preşedintele UDMR, Marko Bela a declarat la rândul său că Uniunea “nu ţine cu dinţii de vreun partid sau altul”, ci doreşte să servească “interesele şi comunitatea maghiară”. Mai mult, liderul Uniunii a amintit faptul că UDMR a fost în coaliţie cu ambele partide mari din opoziţie, PSD şi PNL şi că “s-au obţinut şi rezultate”, iar Uniunea ar fi dispusă să repete acest lucru. Pe de altă parte, Marko Bela a criticat formaţiunile din Opoziţie care trebuie să îşi clarifice poziţia faţă de Legea Educaţiei. Potrivit lui Marko Bela, cele două partide nu ar fi trebuit să atace legea cu pricina la Curtea Constituţională, mai ales prevederile referitoare al minorităţile naţionale.

Momente tensionate la CRU

Şedinţa CRU de sâmbătă a avut şi momente mai tensionate, consilierul prezidenţial, Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely au cerut suspendarea comisarului Congresului, Kovacs Peter, pentru lipsa de imparţialitate de care ar fi dat dovadă în cazul lor. Propunerea celor doi candidaţi la şefia UDMR a fost însă respinsă cu doar două voturi „pentru” şi nu a fost introdusă pe ordinea de zi. Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely i-au reproşat comisarului că l-ar fi favorizat, în timpul campaniei de prezentare a programelor, pe celălalt candidat la şefia formaţiunii, Hunor Kelemen.