''Legat de afirmaţia preşedintelui României că acest Guvern este corupt, vom acţiona în judecată pentru că, aşa cum am spus, este foarte uşor să lipeşti etichete, dar aceste etichete trebuie să aibă un fundament. Nu am avut niciodată probleme de corupţie, ba dimpotrivă, am fost unul dintre luptătorii pentru statul de drept, dar şi pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", a spus premierul, la finalul CExN.
Totodată, social-democraţii au anunţat că vor merge la CCR dacă nu va fi rezolvat interimatul în cazul celor trei ministere care au fost deţinute de ALDE.
"În ceea ce priveşte interimatul celor trei ministere (deţinute de ALDE – n.r.) voi avea o discuţie telefonică cu preşedintele, iar în cazul în care nu vom avea o nominalizare pentru aceste interimate, vom merge către Curtea Constituţională'', a arătat Dăncilă
Viorica Dăncilă a anunţat că îl va acţiona în judecată pe Klaus Iohannis
Articole recente ale autorului
Sport joi, 30 iunie 2022.
CFR Cluj s-a despărțit în mod oficial de doi jucători
Sport joi, 30 iunie 2022.
Eduard Roschnafsky se întoarce la U-BT Cluj-Napoca
Articole similare
Actualitate miercuri, 26 august 2026.


