Trei dintre inculpaţii din dosar, Nicuşor Gheorghe, fost şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica la data faptelor funcţionari publici în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, au cerut procedura simplificată, recunoscându-şi vinovăţia.
"Am înţeles învinuirile care mi se aduc şi nu este necesar să mi se aducă explicaţii suplimentare. Înţeleg să nu mă prevalez de dreptul la tăcere. Nu solicit procedura simplificată deoarece mă consider nevinovat", le-a spus Liviu Dragnea judecătorilor.
Următorul termen de judecată va fi 28 martie.
Pe 9 decembrie judecătorii au decis că instanţa a fost sesizată în mod legal de procurori, dispunând începerea procesului. Primul termen a avut loc pe 31 ianuarie şi a început cu o amânare.
Alături de Liviu Dragnea a fost trimisă în judecată fosta soţie a acestuia, Bombonica Prodana, sub acuzaţia de abuz în serviciu dar şi Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fiind acuzată de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.


