Primarul Sorin Apostu le-a mulţumit preşedinţilor de bloc prezenţi şi le-a înmînat, odată cu certificatul energetic, şi cîte o diplomă pentru responsabilitatea faţă de comunitate, respect faţă de mediul înconjurător şi spirit civic, dovedite cu ocazia iniţierii programului de reabilitare termică.
„E un moment la care am visat de mult timp. Am vrut ca înmînarea acestor certificate energetice să aibă loc în Sala de Sticlă a Primăriei pentru a le acorda meritul şi valoarea cuvenită. Aceste certificate energetice reprezintă adevărate paşapoarte pentru fiecare dintre blocurile reabilitate. Mulţumim că aţi dat prilejul Primăriei Cluj-Napoca de a fi un exemplu pentru toată ţara şi sper ca acest moment să fie un imbold şi pentru ceilalţi administratori din municipiu”, le-a spus primarul Sorin Apostu reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari.
Vă reamintim că Primăria Cluj-Napoca se pregăteşte să adere la Convenţia Primarilor – o Convenţie la care aderă administraţiile locale care înţeleg să susţină punerea în aplicare a politicilor energetice durabile ale Uniunii Europene. Prin creşterea eficienţei energetice şi prin folosirea surselor regenerabile, municipalitatea clujeană militează pentru un Cluj mai verde.


