Politică

Eckstein şi Kelemen şi-au lansat ieri programele cu care candidează la şefia UDMR

Calin Tantau Publicat 25.01.2011 16:18

Autonomia se referă la necesitatea de a sprijini autonomia teritorială, culturală, dar şi în cadrul organizaţiilor judeţene sau regionale, care trebuie să aibă mai multă libertate în decizii”. Eckstein a adăugat că principiul solidarităţii înseamnă legătură şi sprijin între maghiarii care trăiesc într-o regiune unde sînt majoritari şi cei din alte regiuni. Pe de altă parte, el consideră că Uniunea trebuie să-şi îmbunătăţească modul de a comunica şi cu electoratul majoritar din România.

Eckstein s-a întîlnit cu Tokes

Eckstein a adăugat că, în urma unor întîlniri neoficiale cu europarlamentarul Laszlo Tokes, au ajuns la concluzia că au “anumite puncte comune, în ce priveşte problemele legate de corupţia din România, de exemplu sau în ce priveşte poziţia faţă de proiectul Roşia Montană. În orice caz, continuăm discuţiile. Cred că prin el se poate coagula o înţelegere care să permită intrarea noastră în Parlament”.

Kelemen – “urmaşul lui Marko”

Tot ieri şi-a lansat programul de campanie şi contracandidatul lui Eckstein, ministrul Culturii Kelemen Hunor. “Urmaşul lui Marko Bela” se înscrie în cursa pentru conducerea Uniunii sub deviza “Uniune pentru comunitate”.

Şi Kelemen se ghidează după trei principii: solidaritate, echilibru şi proporţionalitate.

“Dacă voi fi ales voi înfiinţa Consiliul Economic pentru pregătirea unui program de relansare economică. Programul ar trebui să se desfăşoare pînă în 2012, la alegeri”, a explicat ministrul Culturii. De asemenea, Kelemen îşi doreşte să înfiinţeze şi un Consiliu al Autonomiei Culturale unde să fie cooptaţi intelectuali, oameni din societatea civilă şi organizaţii.