„Nu doar că am deblocat programele blocate ca urmare a neregulilor descoperite în perioada 2010-2011, dar iată că într-un an am reușit aproape să triplăm rata de absorbție, de la 7,5% la peste 20%, iar toate acestea având principalele programe europene blocate mai mult de jumătate din această perioadă. Faptul că într-un singur an am reușit să triplăm gradul de absorbție ne face să fim optimiști că la finalul acestui mecanism financiar multianual, dacă vom beneficia și de regula n+3, vom reuși să aducem gradul de absorbție al fondurilor europene la un nivel la care România nu spera în urmă cu un an“, a declarat liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan.
Pentru programul POSDRU, deblocat la începutul lunii februarie anul curent, rata de absorbție a ajuns la 16,62%, iar pentru POR, deblocat la sfârșitul lunii aprilie, absorbția a ajuns la 33% în prezent.
Social democraţii mai susţin că deblocarea POS Transport a făcut posibilă trimiterea către Comisia Europeană a documentelor pentru rambursarea a 135 de milioane de euro. Valoarea totală a fondurilor solicitate Comisiei pentru rambursare prin intermediul POS Transport ajunge astfel la 655 milioane de euro. Astfel, în prezent, ca urmare a deblocării programelor europene menționate, suma solicitată pentru a fi rambursată prin intermediul celor șapte programe ajunge la aproximativ 3,7 miliarde de euro.


