Prin urmare, Merkel ar putea să guverneze singură, fără să fie nevoită să se alieze cu opoziţia social-democrată (SPD), potrivit acestor estimări de la ora 17.10 GMT (20.10 ora României), ceea ce nu s-a mai întâmplat de la cancelarul Konrad Adenauer în 1957, scrie Mediafax.
Cancelarul Angela Merkel a salutat duminică un "super rezultat" al partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la alegerile legislative din Germania şi a promis "patru noi ani de succes".
"Împreună vom face totul pentru ca cei patru ani care urmează să fie patru noi ani de succes pentru Germania", a declarat Merkel, în timp ce partidul său este posibil să fi obţinut majoritatea absolută în Bundestag, potrivit ultimelor informaţii.


