Educație

Începe testarea pe bază de salivă a elevilor din Cluj! În 17 școli, elevii vor fi testați de Covid-19

Paula COPACIU Publicat 03.12.2021 15:18
17 școli din Cluj au ales să testeze elevii în unitățile de învățământ.

 

 

La mijlocul lunii noiembrie a fost transmis de către autorități un set de instrucțiuni menit să-i ajute pe profesori și părinți în efectuarea testării. Tot atunci a fost transmis și formularul de exprimare a consimțământului de către părinți sau tutori legali pentru administrarea testelor în școli.

Potrivit unui comunicat trimis de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj pentru monitorulcj.ro, doar 17 școli au optat pentru administrarea testelor la nivel de unitate școlară.

Sâmbătă, 27 noiembrie 2021, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a distribuit 228.500 de teste non-invazive unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din județul Cluj.

În vederea aplicării Instrucțiunii, nr.2503/19.11.20021, emisă de către Ministerul Sănătății, privind aprobarea procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive, efectuate din proba de salivă, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a distribuit reprezentanților desemnați de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat, din județul Cluj, 228.500 de teste, în vederea testării periodice, cu teste antigen rapide, a elevilor și angajaților.

În ceea ce privește modalitate de administare a testelor non-invazive pentru testarea elevilor conform Instrucțiunii, emisă de către Ministerul Sănătății, privind aprobarea procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive, efectuate din proba de saliva, statistica datelor centralizate de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, de la nivelul tuturor unităților de învățământ din județul Cluj, se prezintă astfel: 

-43 de unități de învățământ preuniversitar au adoptat, prin decizia consiliului de administrație, modalitatea mixtă de adminstrare a testelor (la școală/la domiciliu)
-17 unități de învățământ preuniversitar au optat pentru administrarea testelor la nivel de unitate școlară
-383 de unități de învățământ preuniversitar au adoptat, prin decizia consiliului de administrație, efectuarea testelor la domiciliul elevilor, în prezența părinților.

Peste 130 de elevi clujeni, infectați cu COVID-19 

Astăzi, 3 decembrie 2021, statistica datelor centralizate de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, cu privire la rata generală de vaccinare a angajaților din sistemul educațional clujean, este de 78% personal angajat vaccinat, reprezentând 9.269 de persoane, în creștere cu 1%, de la ultima raportare centralizată. 

De asemenea, statistica datelor colectate de la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, privind situația epidemiologică din unitățile de învățământ preuniversitar cuprinse în rețeaua școlară a județului Cluj, este următoarea:

-Număr de unități  de învățământ (PJ/AR) cu activitatea față în față, dar care au cel puțin o clasă/grupă în sistem online – 44
-Număr de unități  de învățământ (PJ/AR) cu activitatea exclusiv față în față – 398
-Număr de unități  de învățământ (PJ/AR) integral în sistem online, ca urmare a aplicării art.3, alin.2, din Ordinul Comun M.E./M.S., nr. 5338/1.082/1.10.2021( solicitare a unității și aprobare I.Ș.J. Cluj)-1
-Număr de clase din unitățile de învățământ ( PJ/AR) cu activitatea față în față suspendată – 107
-Număr de unități  de învățământ (PJ/AR) cu activitatea online, din cauza ratei de vaccinare mai mică de 60% – 39
-Număr de cazuri active preșcolari/elevi confirmați Covid-19 – 138
-Număr de cazuri personal confirmat Covid-19 (didactic, nedidactic, auxiliar) – 60