Externe

Rusia refuză să se retragă din Ucraina, după ordinul Curții Internaționale de Justiție: „Nu vom putea ţine cont de această decizie”

Paula COPACIU Publicat 17.03.2022 13:17
Rusia refuză să se retragă din Ucraina

Rusia a respins joi decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, cel mai înalt tribunal al ONU, care a ordonat cu o zi înainte ca Rusia să-şi suspende imediat operaţiunile militare în Ucraina.

„Nu vom putea ţine cont de această decizie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că cele două părţi – Rusia şi Ucraina – trebuie să ajungă la un acord pentru ca decizia să fie pusă în aplicare. „În acest caz, niciun acord nu este posibil”, a afirmat Peskov.
 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News


Curtea Internaţională de Justiţie a cerut miercuri Rusiei să-şi suspende imediat operaţiunile militare din Ucraina. Potrivit CIJ, Rusia trebuie să garanteze că toate forţele aflate sub controlul său sau pe care le susţine nu mai continuă operaţiunea militară.

Într-o postare pe Twitter, miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia CIJ.

Ucraina cerea Curţii de la Haga să ordone Moscovei încetarea imediată a invaziei, în aşteptarea unui verdict pe fondul conflictului dintre cele două state, verdict până la a cărui pronunţare ar putea trece ani.

Conform cererii Kievului, CIJ a decis să pronunţe măsuri de urgenţă, zise conservatoare, pentru a ordona Rusiei să suspende imediat operaţiunile militare.