Externe

Ucraina, lovită de al doilea val de atacuri cu rachetă: „Nu este o invazie rusă doar în estul Ucrainei, ci un atac de amploare”

Paula COPACIU Publicat 24.02.2022 13:20
Ucraina

Autorităţile de la Kiev spun că primul val, lansat la scurt timp după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi dimineaţă o operaţiune militară, a lovit centre de comandă militare şi alte clădiri din mai multe oraşe din Ucraina.

În acelaşi timp, ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat că Rusia desfăşoară o ofensivă de amploare, din mai multe direcţii, şi că forţele ucrainene rezistă atacului.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News



„Nu, nu este o invazie rusă doar în estul Ucrainei, ci un atac de amploare din mai multe direcţii”, a scris Kuleba pe Twitter.

Armata ucraineană a suspendat operaţiunile din porturile Ucrainei, a anunţat un consilier prezidenţial.

Operaţiunile de pe căile ferate continuă, a mai spus el.