Momentul impactului a fost surprins într-o filmare, care a fost postată pe rețelele de socializare. Pompierii au confirmat autenticitatea acesteia.
În imagini surprinse se vede cum o stâncă uriaşă se desprinde din peretele canionului şi se prăbuşeşte de la o înălţime de cinci metri peste câteva şalupe care se aflau în zonă.
Trei persoane rămân în continuare date dispărute, dar eforturile de salvare au fost oprite sâmbătă seara din cauza „lipsei de lumină naturală” la Lacul Furnas din Capitólio.
„Căutările vor fi reluate duminică la ora locală 5 dimineața”, a declarat Pedro Aihara, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Minas Gerais, citat de CNN.
Pompierii bănuiesc că precipitaţiile puternice din ultimele zile au pus presiune pe pereţii canionului, provocând în cele din urmă desprinderea stâncii.
Oraşul Capitolio, situat la circa 280 de kilometri de Belo Horizonte, capitala statului Minas Gerais (sud-est), este o destinaţie turistică populară pe tot parcursul anului, datorită defileurilor impresionante care pot fi vizitate cu ajutorul şalupelor.
ATENȚIE! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL


