Strada Piezișă a fost delimitată zonă de siguranță specială după ce numeroase persoane, în special studenți, au fost infectați cu COVID-19 în urma participării la petreceri.
Astfel, patronii localurilor de pe strada studențească au intrat în protest, fiind nemulțumiți de modul în care autoritățile locale îi tratează și de declarațiile pe care le dau despre Piezișă, zonă considerată focar COVID-19.
Proprietarii au lipit afișe cu diverse mesaje de protest precum „Colaborare, nu abuzuri!”, „Stop abuzurilor în declarații”, „Am închis, e mai bine?” sau „Piezișă, focar?”.
„În condițiile în care am fost desemnați fără dovezi oaia neagră a societății, Strada Piezișă stă unită. Autoritățile ne-au amenințat cu un război în seara asta. Cu zeci de mașini de poliție, cu tancuri, cu ANAF etc. Pentru a opta seară la rând! Nu vă descărcați incompentența pe noi! Închidem dacă trebuie, dar nu ne mai hărțuiți că nu suntem toba voastră de bătaie! Vrem colaborare, nu abuzuri! Vrem să fim tratați corect! La ora 21 patronii de pe Piezișa vor împarți măști pe stradă pentru protejarea clienților. Maștile sunt de asemenea disponibile gratuit în toate barurile”, a scris Vlad Ivanescu pe Facebook, patronul unui local de pe Piezișă.
CITEȘTE ȘI:


