Economie

Rotarienii vor oraşe mai curate şi sănătoase

Calin Tantau Publicat 26.01.2011 14:49

“Un oraş care se vrea a fi sănătos nu trebuie să-şi neglijeze resursele umane. Prin intermediul proiectului se doreşte sprijinirea elevilor cu capacităţi intelectuale deosebite. Astfel, chiar şi în speranţa în care numai o parte dintre ei vor alege în viitor să locuiască şi să muncească în Turda sau Câmpia Turzii, tot este un câştig. Cel mai facil astfel de copii pot fi identificaţi printr-un contact cât mai strâns cu directorii şi diriginţii din unităţile de învăţământ de pe plan local”, declară rotarienii turdeni. În faza finală responsabilii de proiect în colaborare cu autorităţile locale vor realiza o prezentare publică a rezultatelor acţiunii, dar va fi pusă la dispoziţia doritorilor şi o pagină web care va fi permanent actualizată.