Economie

Președintele Nicușor Dan: TVA-ul NU revine la 19%

Sergiu TĂMAȘ Publicat 20.04.2026 14:06
Președintele Nicușor Dan exclude o revenire a TVA-ului la 19% | Foto: presidency.ro

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat luni, 20 aprilie 2026, că nu este în discuţie modificarea taxei pe valoarea adăugată, fiind parte din bugetul pe anul 2026.

Șeful statului a spus că că exclude o revenire a cotei standard de TVA la 19%.

„Legat de TVA, este parte din bugetul pe 2026 şi nu este în discuţie modificarea bugetului pe 2026”, a spus şeful statului într-o conferinţă de presă.

Din 1 august 2025, cota standard de TVA în România a crescut de la 19% la 21%, conform Legii nr. 141/2025. Această măsură fiscală este parte a unui pachet de consolidare bugetară și a afectat majoritatea bunurilor și serviciilor, deoarece a dus la o scumpire generalizată. 

CITEȘTE ȘI: 
Măsuri pentru reducerea deficitului: reduceri de personal și salarii la bugetari, TVA de 21% și stoparea unor investiții

Totodată, cotele reduse (5% și 9%) au fost eliminate și  înlocuite cu o singură cotă redusă de 11%.

TVA-ul, mărit din 1 august 2025

Potrivit sursei citate, de la 1 august 2025, TVA creascut după cum urmează: 

  • Creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21% – impact de 3,6 miliarde lei în 2025 și 11,7 miliarde lei în 2026
  • Creșterea cotei reduse de TVA de la 9% la 11% (alimente, medicamente, apă, pesticide etc. – impact de 800 milioane lei în 2025 și 2,6 miliarde lei în 2026 – Creșterea cotei de TVA de la 9% la 11% se aplică pentru: Livrarea de medicamente de uz uman și veterinar; Livrarea de bunuri precum alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal; Livrarea apei pentru irigații în agricultură; Livrarea de îngrășăminte și pesticide chimice; Servicii de alimentare cu apă și de canalizare.
  • Creșterea cotei reduse de TVA de la 5% la 11% (cărți, cultură, energie, lemne de foc) – Impact de 139 milioane lei în 2025 și de 450 milioane lei în 2026 – Creșterea cotei de TVA de la 5% la 11% se aplică pentru: Livrarea de energie termică în sezonul rece, pentru anumite categorii de consumatori; Livrarea de lemne de foc către persoane fizice și juridice, sub formă de trunchiuri, butuci, crengi, vreascuri sau forme similare; Servicii care permit accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice; Livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, în format fizic și/sau electronic, cu excepția celor care conțin în totalitate sau în principal conținut video sau muzical audio, sau a celor destinate exclusiv sau în principal publicității.
  • Creșterea cotelor reduse de TVA rămase la 21% – impact de 2,2 miliarde lei în 2025 și 7,4 miliarde lei în 2026 – Creșterea cotei de TVA de la 9% la 21% se aplică pentru: Servicii de cazare în sectorul hotelier sau sectoare similare, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; Servicii de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice și a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202; Livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite; Livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență; Servicii care permit accesul la târguri; Servicii care permit accesul la evenimente sportive.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Autor

Sergiu TĂMAȘ

TEXT DEMONSTRATIV (conținut de test, va fi înlocuit): aici apare descrierea autorului — câteva rânduri despre domeniile pe care le acoperă, experiența profesională și subiectele urmărite constant. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.