Economie

2010, record la insolvenţe

Calin Tantau Publicat 15.02.2011 14:32

952 de insolvenţe în Cluj

Afaceri

4,1 miliarde euro era în 2009 cifra de afaceri a firmelor care au intrat în insolvenţă anul trecut

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor care au intrat în 2010 în insolvenţă a ajuns la 21.692, puţin peste nivelul înregistrat în 2009, când 19.894 de companii au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile. Dintre cele aproape 21.700 de firme intrate în insolvenţă, 952 au fost din judeţ, mai arată statisticile ONRC. Pe lângă aceastea, alte 3.334 de firme din Cluj au fost suspendate anul trecut, 133 au fost dizolvate iar 8.960 au fost radiate.

La nivel naţional, cifra de afaceri a firmelor care au intrat în insolvenţă, în 2010, totalizează aproximativ 17,4 miliarde lei (4,1 miliarde euro), în creştere de peste trei ori faţă de cifrele cumulate ale societăţilor aflate în incapacitate de plată la finalul lui 2009. Firmele care au intrat în insolvenţă, anul trecut, aveau la finele lui 2009 circa 108.000 angajaţi.    Agerpres