Consiliul Județean Cluj a intervenit sâmbătă, 6 iunie, pe drumul județean DJ 107P, în zona kilometrului 20, respectiv după coada lacului de la Tarnița, în urma apariției unei situaţii de urgenţă.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, intervenția a fost cauzată de căderile masive de precipitații, care au avut ca efect dislocarea unor cantități însemnate de aluviuni de pe versanți.

Urmare a acestei situații, o echipă de intervenție a Direcţiei de Administrare Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Cluj s-a deplasat la fața locului și a acționat cu un buldoexcavator din dotarea proprie pentru degajarea căii de rulare în zona afectată, prin îndepărtarea aluviunilor de pe carosabil și a rocilor de mari dimensiuni care obturau un podeț și împiedicau circulația rutieră.

„Le mulțumesc colegilor implicați pentru intervenția extrem de promptă, care a făcut posibilă reluarea circulației în condiții normale. E important ca participanții la trafic să știe că drumarii sunt la datorie, în alertă, pregătiți pentru a interveni atunci când e nevoie”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În urma intervenției aluviunile au fost îndepărtate de pe drum, circulația fiind reluată în condiții de siguranță. Materialele îndepărtate în urma intervenției și depozitate pe marginea drumului vor fi ridicate și transportate din această locație în perioada următoare.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


