Sport

Dezastru în Gruia! CFR pierde cu 0-5 manșa tur cu Tromso și este ca și eliminată din cupele europene

Sergiu CRĂCIUN joi, 6 august 2026.
CFR Cluj a pierdut categoric meciul cu Tromso

 

 

 

Șoc în Gruia, acolo unde CFR Cluj a cedat într-o manieră categorică meciul cu Tromso, în preliminariile Conference League.

 

Ardelenii au început cu stângul meciul din Gruia. Oaspeții au marcat după doar patru minute de joc, prin Heine Larsen, care a reluat în plasă după o ezitare a defensivei adverse.

Atacantul norvegian și-a continuat recitalul iar în minutul 20 al meciului a punctat din nou, șut la colțul lung pe sub mâna lui Moreira, portar aflat la debutul pentru echipa ardeleană.

Nordicii au mai marcat o dată, șapte minute mai târziu. Dahlqvist a marcat cu un șut lângă bară, fără speranțe pentru portarul CFR-ului. Goalkeeper-ul a mai fost învins o dată cu trei minute înainte de pauză, însă reușita lui Nyhammer a fost anulată.

Antonio Folha n-a mai suportat ezitarea portarului său și l-a schimbat la pauză cu Vâlceanu, însă nici asta nu i-a ferit pe clujeni de forța ofensivă a nordicilor. Dahlqvist a mai punctat o dată în minutul 61 și a risipit cu totul emoțiile echipei sale la calificare, după care a mai marcat o dată, în minutul 76.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News