Național

Bărbat mort după ce s-a tăiat cu o drujbă

Valentina PRELIPCEAN sâmbătă, 18 aprilie 2026.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața sâmbătă

 

 

 

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Sebeș, a decedat, sâmbătă, după ce, în timp ce se afla într-o anexă a locuinței, s-ar fi tăiat cu o drujbă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba, conform Agerpres.ro.

 

La fața locului au intervenit echipaje de poliție, care au constatat că bărbatul suferise leziuni incompatibile cu viața. Din primele date, acesta s-ar fi tăiat accidental cu drujba în timp ce desfășura activități gospodărești.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News