Național

Bărbat din Botoșani, trimis în judecată după ce și-a incendiat și omorât câinele. Era deranjat de gălăgia făcută de animal

Paul CHIRCIU marți, 22 noiembrie 2022.
Bărbat în cătușe/FOTO:  depositphoto.com

 

 

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Neniscu, bărbatul a fost trimis în judecată pentru fapta săvârșită. 

 

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au finalizat cercetările într-un dosar penal privind infracţiunea de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, comisă la data de 14 octombrie 2022 în comuna Corni, județul Botoșani.

„În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar la începutul lunii noiembrie dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată a persoanei bănuită de comiterea faptei”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Bărbatul riscă de la 3 luni până la un an de închisoare.