Apahida

Apahida găzduiește „3 Zile de Sănătate”. Consultații medicale gratuite pentru locuitori!

Valentina PRELIPCEAN sâmbătă, 18 iulie 2026.
Zeci de locuitori au luat parte la prima zi a evenimentului „3 Zile de Sănătate”

 

 

 

În perioada 17–19 iulie, comuna Apahida organizează evenimentul „3 Zile de Sănătate”, o inițiativă dedicată prevenției, educației pentru sănătate și promovării unui stil de viață sănătos în rândul comunității.

 

Pe parcursul celor trei zile, participanții au acces gratuit la consultații și screeninguri medicale, dar și la o serie de activități recreative și educative pentru toate vârstele.

Programul include ateliere, demonstrații, momente artistice și activități dedicate atât copiilor, cât și adulților, organizate cu sprijinul partenerilor implicați în proiect.

Evenimentul „3 Zile de Sănătate” reunește, la Apahida, activități dedicate prevenției și promovării unui stil de viață sănătos. | Foto: Primăria Apahida 

Reprezentanții Primăriei Apahida îi încurajează pe locuitori să participe la eveniment și să profite de serviciile medicale oferite gratuit, subliniind importanța prevenției și a controalelor periodice pentru menținerea sănătății.

„Timp de trei zile, Apahida devine locul în care prevenția, sănătatea și starea de bine se întâlnesc într-un eveniment dedicat întregii familii. Vă așteptăm cu consultații și screeninguri medicale gratuite, activități pentru copii și adulți, ateliere, demonstrații, momente artistice și multe surprize pregătite de partenerii noștri”, au transmis reprezentanții Primăriei Apahida.

Consultații medicale, ateliere și activități pentru întreaga familie, în cadrul campaniei „3 Zile de Sănătate” de la Apahida. | Foto: Primăria Apahida

Evenimentul se desfășoară în perioada 17–19 iulie, la Apahida, și este deschis tuturor celor interesați să își verifice starea de sănătate și să participe la activitățile pregătite de organizatori.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News