În ultimele zile a apărut în mediul online un model de cerere (fals), unde există opțiunea de a bifa, practic, că ai murit, însă este un „fake news”.
Viceprimar Dan Tarcea: „Nu trebuie să fii mort ca să depui o cerere online la Cluj-Napoca”
„Nu trebuie să fii mort ca să depui o cerere online la Cluj-Napoca. Am văzut și eu imaginea care circulă în ultimele zile în mediul online și care a generat numeroase reacții și comentarii. La prima vedere poate părea reală. În realitate, nu are nicio legătură cu platformele Primăriei Cluj-Napoca și reprezintă un exemplu de fake news, generat, probabil, cu ajutorul inteligenței artificiale”, a anunțat Dan Tarcea, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, această imagine este genul de conținut care, fără o verificare prealabilă, ajunge să fie distribuit rapid și să contribuie la propagarea dezinformării în mediul online.
„Reacțiile din online arată cât de ușor poate deveni «adevăr» un conținut fals. De aceea, vă încurajez să verificați informațiile înainte de a le distribui și să vă informați din surse sigure și oficiale”, a conchis Dan Tarcea.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


