Arhiereul înţelept a înţeles că a fi conducător nu-i o sarcină uşoară, fiindcă acesta trebuie să cuprindă o întreagă umanitate în fiinţa sa. Dar, împodobit cu o tărie morală formidabilă, Înaltpreasfinţitul Părinte s-a dovedit neîntrecut „slujitor al lui Hristos şi iconom al tainelor lui Dumnezeu” (cf. I Cor. 4, 1). Viaţa sa a ars ca o lumânare din propria-i substanţă, pentru a lumina şi a zidi pe alţii.
Grăuntele de bine şi frumos pe care-l purta în inimă l-a dezvăluit şi l-a crescut din dragostea ce a avut-o pentru oameni. Întreaga sa viaţă, fiindu-i o simfonie a iubirii concretizată prin propovăduire şi pastoraţie, parcă-l auzeam spunând cu Sfântul Ioan Gură Aur: „În ochii mei, nimic nu este mai frumos decât slujirea”.
Slujirea şi-a exercitat-o prin etos misionar autentic, prin activitatea omiletică, prin diortosirea Bibliei şi prin bogata sa operă literară. Arhiereul clujean era într-adevăr un iscusit cuvântător de Dumnezeu, o trâmbiţă a adevărului revelat, care înălţa şi transfigura pe ce-i ce-l ascultau. Această teologhisire era alimentată de cuvântul Sfintei Scripturi, pe care a revizuit-o, a tălmăcit-o şi a comentat-o, muncind intens pentru aceasta vreme de 11 ani.
Cărturarul şi scriitorul talentat, în toate scrierile sale literare a comprimat rostiri sentenţioase, izvorâte din înţelepciunea de veacuri. A ilustrat un stil rafinat, meditativ, colocvial, elegiac, uneori ironic şi sarcastic prin care a redat coordonate profunde şi discrete ale existenţei umane. De asemenea, a îmbinat cu talent literar viziunile teologice cu cele folclorice, evidenţiind măreţia spaţiului nostru etnic.
Ca Arhiepiscop al Clujului, Părintele nostru Bartolomeu a luptat pentru dezvoltarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii. Totodată, a luptat pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizată, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului şi pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice.
Cu bravură apostolică, Mitropolitul nostru a întreţinut impulsul religiozităţii, instaurând cultul pentru adevăr şi recunoaşterea valorilor drept piedestal pentru sănătatea şi normalitatea unui popor. În urmă cu 18 ani spunea: „Suntem îndatoraţi să lucrăm şi să luptăm deopotrivă pentru Biserică şi neam. În inima Ardealului, trebuie să fim în întregime oameni ai Bisericii şi oameni ai neamului; altfel nu ne facem datoria”.
Acum, ilustrul arhipăstor a fost chemat acasă la Dumnezeu. Lucrarea sa pe pământ s-a încheiat. El a plecat să-şi primească răsplata veşnică. Dumnezeu l-a cules din grădina lumii, pe acest mare ierarh ca pe „o floare aleasă în buchetul Sfântului Sinod”, cum îl numea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Îi mulţumim Preafericirii Sale că în aceste momente triste este alături de noi cu cuvânt de îmbărbătare şi cu povaţă înţeleaptă.
Rog pe Bunul Dumnezeu să vă mângâie pe toţi, păstori şi păstoriţi ai Eparhiei noastre care, cu regret profund, vă luaţi rămas-bun de la preaiubitul Părinte Bartolomeu. Îl rog pe Hristos, Arhiereul veşnic, să-i ierte slujitorului său, arhiereului Bartolomeu, tot ce a greşit ca un om în această viaţă şi să aşeze sufletul său nobil în ceata drepţilor. Veşnica lui pomenire! Amin.
