Premiile cele mai importante ce le-au fost oferite câştigătorilor au constat în instrumente muzicale extrem de valoroase şi ocazia de a concerta alături de mai multe orchestre ale filarmonicilor din ţară.
La sfârşitul acestui maraton, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” îi va acompania pe cei doi finalişti ai concursului, în cadrul unui concert condus de dirijorul permanent al Filarmonicii, Mihail Agafiţa. Din programul concertului de mâine fac parte lucrări de Mozart, precum Uvertura la “Răpirea din Serai”, Concertul nr. 1 pentru flaut în Sol major, Concertul pentru clarinet în La major, şi Simfonia nr. 35 “Haffner”.
Preţul unui bilet la concert este de 20 de lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.


