Actualitate

REVOLTĂTOR. Autostrada Transilvania, fără toalete sau spații de odihnă între Câmpia Turzii și Gilău

Diana CÎMPEAN Publicat 11.06.2020 11:28
REVOLTĂTOR. Autostrada Transilvania

Asociația Pro Infrastructura (API) trage un semnal de alarmă în legătură cu lipsa spațiilor de odihnă de pe cei 52 de kilometri de autostradă dintre Gilău și Câmpia Turzii.

„Existența unor spații de odihnă frecvente pe autostrăzi ce includ zone de parcare, toalete, benzinării sau alte servicii conexe este esențială într-un stat ce ține la confortul și siguranța propriilor cetățeni. Însă în România, pe Autostrada A3 Transilvania între C.Turzii și Gilău (52 km) aceste spații lipsesc cu desăvârșire de mai bine de 11 ani de la inaugurarea autostrăzii. CNAIR a încercat fără succes în 2015 să liciteze finalizarea celor 4 parcări prevăzute pe acest proiect, după care se pare că a renunțat complet la asigurarea acestui „capriciu” pentru cetățeni”, arată reprezentanții API.

Solicitare către CNAIR pentru spații de odihnă pe A3

Pe Autostrada Transilvania, între Câmpia Turzii și Gilău ar fi trebuit amenajate 4 spații de odihnă, mai arată Asociația Pro Infrastructură, care a trimis o solicitare la CNAIR pentru realizarea acestora.

„După finalizarea Autostrăzii A10 dintre Turda și Aiud ce pornește din tronsonul A3 mai sus menționat, am putut observa cât de importante sunt aceste spații de servicii, chiar și cu o utilare minimală. Astfel, cele 4 astfel de spații prevăzute pe cei 26 de km sunt utilizate intensiv de participanții la trafic. Solicităm CNAIR să ne demonstreze că #SePoate și prin fapte, nu doar prin vorbe, licitând până la finalul lunii iunie cele 4 spații de odihnă de pe Autostrada A3”, au transmis cei de la Asociația Pro Infratructura.

CITEȘTE ȘI

Autostrada Transilvania prinde contur! Orban a semnat contractul pentru realizarea unui nou tronson