Medicii din Suceava se luptă cu condițiile din propriul spital. În jur de 30 dintre aceștia sunt internați la secția dermatologie, iar alții, “pe un singur palier unde există o singură unitate sanitară”, la secția boli infecțioase, aflată într-un pavilion diferit. Libertatea a dezvăluit că medicii internați sunt înghesuiți, în timp ce șeful Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, are o rezervă “de lux”, la secția chirurgie, etajul 4.
“Are dușul lui, noi suntem la grămadă”, a delcarat o asistentă pentru publicația citată. “Are tratament preferențial. Lui i s-a adus mâncare de la restaurant, noi nu am mâncat jumătate de zi”, au mai spus cadrele medicale.
Publicația a încercat să ia legătura, de câteva ore, cu Gheorghe Flutur, însă fostul ministru al agriculturii (2004-2006) nu a răspuns la telefon, deși în aceeași dimineață, el dialogase cu reporterul ziarului, recunoscând că a „sărit peste rând” pentru a se testa.
„Am vrut să mă testez fiindcă am avut atâtea acţiuni în zonă şi am zis: ia să mă duc duminică, pe la 12 noaptea, că veneam de la o întrevedere, ia să intru să mă testez. Mi s-a părut o chestie corectă. Aşa am aflat”, a declarat pentru ziar.


