2 milioane de decese pe an
Incidenţa tuberculozei în ţara noastră ar putea să scadă în următorii ani ca urmare a unei iniţiative a Parlamentului European prin care această boală ar urma să fie inclusă într-o strategie prin care se vizează încetarea creşterii numărului de îmbolnăviri. Astfel, ar urma ca rezultatele cercetării europene să aibă un impact pozitiv în ţările în curs de dezvoltare, unde se înregistrează cea mai mare mortalitate din această cauză, după cum spun deputaţii europeni. În acest sens, a fost adoptată o rezoluţie prin care se subliniază rolul UE în „oprirea şi începerea inversării tendinţei” de răspândire a tuberculozei până în 2015.
„Chiar dacă au fost înregistrate progrese, boala cauzează încă aproape 2 milioane de decese pe an, mortalitatea fiind ridicată mai ales în ţările în curs de dezvoltare şi în rândul persoanelor care suferă de HIV/SIDA”, afirmă reprezentanţii Biroului de Presă al Parlamentului European.
Vaccinuri noi, mai accesibile
În acest context, deputaţii europeni au subliniat rolul unei organizaţii europene care dezvoltă noi vaccinuri cu scopul de a le face accesibile în întreaga lume, la preţuri acceptabile. „Eforturile de cercetare farmaceutică sunt de asemenea necesare pentru a lupta împotriva bolilor neglijate, care afectează în general ţările în curs de dezvoltare”, se mai precizează în textul votat de Parlament.


