Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Legea prevede că "alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap".
Cuantumurile alocaţiei de stat pentru copii, prevăzute la alin. (1), se majorează anual prin hotărâre a Guvernului, mai prevede actul normativ.
Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută că nu are motive să nu promulge această lege şi a arătat că Guvernul trebuie să vină cu soluţii.
"Vorbim despre nişte sume care nu sunt prinse în buget şi atunci Guvernul va trebui să vină cu soluţii pentru a vedea cum se poate continua. (…) Există variante, cu siguranţă, însă trebuie să fim foarte realişti. Prima rectificare de buget, deci o rectificare înseamnă să se mute bani de la un capitol la altul, se poate face abia la mijlocul anului", preciza Iohannis.
Tot săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a anunţat că va fi prorogat, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii.
Alocațiile copiilor au fost dublate. Klaus Iohannis a promulgat legea
Articole recente ale autorului
S-ar putea relua activitățile culturale în spațiile închise. Ministrul Culturii propune trei scenarii
Articole similare
CON-A construiește noul stadion din Oradea. Arena de 16.291 de locuri ar putea fi gata în 2029
miercuri, 26 august 2026.
Acumulări de apă pe străzi și trotuare din Cluj-Napoca după o ploaie care a durat mai puțin de o oră
miercuri, 26 august 2026.
Sindicatele din Educație și Sănătate resping ultima formă a legii salarizării: „Problemele de fond au rămas nerezolvate”
miercuri, 26 august 2026.


