"Vreau să dezvoltăm acest sistem al voucherelor de vacanţă, iar săptămâna viitoare la întâlnirea cu industria o să venim cu o propunere: pentru că lunile în care numărul de turişti este mai mic raportat la celelalte luni ale anului, şi aici putem să vorbim de octombrie, noiembrie, martie şi aprilie, suma pentru fiecare din aceste patru luni o să fie 2.080 de lei. Este un sprijin acordat direct românilor, dar mai ales industriei turistice, pentru că ar asigura suplimentarea în perioadele mai sensibile ale anului. Industria balneo ar fi din nou avantajată, pentru că, să nu uităm, că avem o treime din izvoarele balneo pe teritoriul României", a declarat Bogdan Trif, la Antena 3.
El a explicat că pe acest nou sistem românii vor putea să opteze. Cei care vor să meargă pe toată perioada anului cu voucherele de vacanţă vor avea la dispoziţie 1.450 de lei, iar cei care vor dori să meargă "în celelalte luni mai sensibile datorită condiţiilor meteo", respectiv în lunile de toamnă sau primăvară, când este mai complicat inclusiv pentru cei din industrie, atunci suma pentru aceste patru luni o să fie de 2.080 lei.


