Actualitate

Doi tineri, reținuți după ce au TERORIZAT un local. O victimă agresată și-a RETRAS plângerea

Raymond FÜSTÖS Publicat 12.02.2019 10:21

Potrivit IPJ Cluj, conform probatoriului administrat, la data de 26 ianuarie, în jurul orei 19:00, cei doi, în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Florești, ar fi agresat un tânăr, provocând o stare de temere în rândul clienților și angajaților localulului public.

Inițial, victima a depus plângere penală la unitatea de poliție, însă ulterior și-a retras-o. Având în vedere starea de fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu privind comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice și au dispus reținerea celor doi tineri pentru 24 de ore. Cei în cauză urmează a fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.