Actualitate

În aprilie, rata şomajului a crescut la 4,6% de la 4,4% în luna martie

Bianca Tămaş Publicat 31.05.2018 10:37

„Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna aprilie a anului 2018 a fost de 411.000 de persoane, în creştere faţă de luna precedentă (când erau de 404.000 de persoane), dar şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (când au fost de 445.000 de persoane)”, se arată într-un comunicat al INS, informează Mediafax.

Datele arată că rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,7% pentru luna aprilie 2018 (4,1% în cazul bărbaţilor şi 3,1% în cel al femeilor).