Actualitate

Norocul unui clujean accidentat pe trecerea de pietoni, un pompier aflat în zonă i-a acordat primul ajutor

Angelica Teocan Publicat 21.03.2017 10:09

Vineri, în jurul orei 11:00, a avut loc un incident rutier pe strada Alexandru Vaida Voievod din municipiul Cluj-Napoca, în urma căruia un pieton a fost accidentat de un autoturism și a suferit o fractură deschisă la mâna dreaptă și mai multe plăgi.

Printre martorii acestui eveniment a fost și plutonierul IOan Urzică (foto), subofițer în  cadrul Detașamentului de Pompieri Cluj-Napoca, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj.

Acesta a acordat persoanei rănite primul ajutor medical, înaintea sosirii echipajului SMURD, prin aplicarea unui garou la mână, adaptat dintr-un șiret, și menținerea victimei în poziția de siguranță.

Subofițerul a reușit,prin intervenţia sa, să amelioreze starea de sănătate a victimei, până la sosirea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, se arată în comunicatul ISU Cluj.