Actualitate

Adăpostul pentru copiii străzii din Turda funcţionează la capacitate maximă

Calin Tantau Publicat 27.01.2011 16:35

Centrul face parte din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, toate costurile de funcţionare fiind acoperite din bugetul instituţiei. “Activităţile desfăşurate în Centru sunt variate şi sunt astfel concepute să răspundă nevoilor copiilor şi adaptate nivelului acestora. Este un centru deschis, un centru care prin activităţile lui atrag copiii. Activitatea de aici presupune multă perseverenţă, imaginaţie şi nu în ultimul rând profesionalism în abordarea copiilor. Copiii se adaptează mai greu sau mai uşor în funcţie de timpul pe care l-au petrecut în stradă”, a declarat, Monica Filip, director executiv adjunct în cadrul DGASPC Cluj.  În urma derulării proiectului, majoritatea copiilor aflaţi în prezent în mediul stradal vor fi integraţi în comunitate, fie prin reintegrare familială, fie prin plasament familial sau într-o unitate de tip familial. Beneficiarii serviciilor oferite în cadrul adăpostului vor beneficia de asistenţă medicală şi îngrijire, vor fi înscrişi la medic de familie şi se vor identifica soluţii de integrare şcolară, în funcţie de vârsta fiecăruia şi de clasele absolvite. Valoarea investiţiei este de 300.000 de euro, din care 241.000 provin din fonduri europene.