Actualitate

“Colivia” lui Adrian Sitaru, premiat la Praga

Calin Tantau Publicat 24.01.2011 18:39

Filmul „Colivia” a fost ales de un juriu format din jurnalista elveţiană Eileen Hofer, regizoarea israeliană Hagar Ben-Asher, directorul companiei Aerofilms, Ivo Andrle, fotograful Vaclav Jirasek şi scenarista belgiană Anne-Francoise Reynders. Premiul cîştigat de realizatorul român a fost însoţit şi de suma de 5.000 de euro.

Scurtmetrajul lui Sitaru spune povestea lui Alex, un puşti care găseşte un porumbel bolnav în stradă şi îl duce acasă unde întîmpină rezistenţa vehementă a tatălui.

Scurtmetrajul „Colivia”, în regia lui Adrian Sitaru, a obţinut anul trecut şi marele premiu al Festivalului Curtas Vila do Conde din Portugalia, marele premiu la Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Uppsala, Suedia, precum şi premii la mai multe festivaluri internaţionale.