„Nu foarte multă lume ştie că reacţiile adverse de tip cheaguri de sînge, hipertensiune sau dureri de cap sînt date de estrogeni. De fapt, evoluţia metodelor de contracepţie urmăreşte reducerea cantităţii de estrogeni pentru a diminua riscul potenţialelor efecte adverse. Medicul ginecolog este în măsură să recomande contraceptivul potrivit pentru fiecare caz în parte, în funcţie de starea generală de sănătate şi istoricul medical”, explică doctorul Ruxandra Dumitrescu. În acest context, rezultatele studiului arată că cel mai puternic influenţator în ceea ce priveşte alegerea metodelor contraceptive este medicul ginecolog, 42% dintre femei menţionîndu-l ca cea mai importantă sursă de informare.
Încă mai e folosită metoda calendarului
Studiul a mai arătat că aproape jumătate dintre cei chestionaţi sînt familiarizaţi cu mijloacele moderne de contracepţie: 48% deţin informaţii despre inelul vaginal, contraceptivele injectabile sînt cunoscute de 43%, plasturele cotraceptiv de 41% şi spermicidele de 32%. Pe de altă parte, metoda calendarului este metoda contraceptivă cu cel mai mare grad de satisfacţie.
Conform aceluiaşi studiu, cele mai cunoscute mijloace de contracepţie sînt prezervativul şi pilula contraceptivă. Pe locul doi se află contracepţia de urgenţă, metoda calendarului şi coitul întrerupt, iar pe locul trei – dispozitivul intrauterin, steriletul. Aceste metode sînt urmate de diafragmă şi sterilizarea masculină sau feminină.


