Actualitate

Giurgiu cere minorităţilor să înveţe istoria şi geografia în limba română

Advertorial Publicat 19.04.2011 15:11
Proiectul de lege privind abrogarea acelui alineat, iniţiat de Mircia Giurgiu, va fi trimis la Senat cu propunere de adoptare în urma neîntrunirii numărului de voturi pentru respingere în plenul Camerei Deputaţilor. În Legea educaţiei se arată că „în învăţământul primar, gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale, disciplinele istoria şi geografia României se predau în aceste limbi, după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi a însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti şi în limba română”. Giurgiu solicită ca această prevedere să fie eliminată. „Nimeni nu contestă dreptul minorităţilor naţionale de a beneficia de educaţie în limba maternă, dar acest lucru nu înseamnă că istoria şi geografia ţării unde trăiesc şi locuiesc nu trebuie învăţată în limba oficială a statului de reşedinţă”, a declarat Mircia Giurgiu. Deputatul este de părere că de aceleaşi drepturi pe care le au minorităţile etnice conlocuitoare în România ar trebuie să se bucure şi românii care trăiesc în Ungaria, dar şi în alte ţări. G.D.