Actualitate

Avalanșă de apeluri la Salvamont în ultimele 24 de ore! Câte intervenții au fost la Cluj

Mădălina IVAN Publicat 01.02.2026 13:00
Avalanșă de apeluri la Salvamont în ultimele 24 de ore |Foto:  Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont- Facebook

 

În urma acestor solicitări, 83 de persoane au fost salvate din zonele montane. Dintre acestea, 21 de persoane au fost transportate la spital cum ambulanțele SAJ, SMURD, sau Salvamont. Restul turiștilor au primit acordul salvatorilor pentru a fi transportați de aparținători.

Șase intervenții în județul Cluj

Județul Cluj se află printre zonele cu intervenții multiple, cu șase apeluri de urgență care au necesitat mobilizarea echipelor Salvamont, la același nivel cu municipiul Brașov.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în zona Lupeni (14 apeluri), urmate de Alba și Sinaia (câte 9 apeluri). Intervenții numeroase au mai avut loc în Gorj, Suceava, Bihor, Maramureș, Mureș, Neamț, Caraș-Severin – Muntele Mic și Harghita.

Pe lângă situațiile de urgență, salvamontiștii au primit și 42 de apeluri de informare, turiștii solicitând sfaturi despre starea traseelor și condițiile din zona montană.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News