Actualitate

Cod portocaliu de furtună în 10 localități din Cluj. Au fost emise mesaje RO-ALERT.

Oana DOROȘENCO Publicat 17.08.2024 19:52
Cod Portocaliu de fenomene meteo extreme

Mai multe localități din județul Cluj se află sub cod portocaliu de furtună. Au fost emise mesaje RO-ALERT.

Avertizarea este valabilă pentru ziua de sâmbătă, 17 august, până la ora 20:40.

„S-a transmis mesaj prin sistemul de avertizare RO ALERT privind fenomene meteo COD PORTOCALIU, valabil până la ora 20:40, pentru averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină, pentru unitățile administrativ teritoriale: Gilău, Iara, Săvădisla, Căpușu Mare, Măguri-Răcătău, Băișoara, Petreștii de Jos, Râșca, Ciurila și Valea Ierii”, a transmis ISU Cluj. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News