Actualitate

Tânăr, drogat la volan, reținut de polițiști. 24 de ore a fost un pericol pentru ceilalți șoferi!

Bianca PREDA Publicat 10.09.2023 11:06
Polițist care dirijează traficul în Cluj-Napoca. Foto: Facebook Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

Prima dată, tânărul a fost oprit în trafic pe 8 septembrie, la miezul nopții, în Florești. 

„Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ, însă testarea cu aparatul drugtest a semnalat prezența substanțelor interzise, context în care polițiștii l-au condus pe acesta la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice”, transmite IPJ Cluj.

Mașina nu avea RCA valabil

Potrivit polițiștilor, în urma verificării documentelor, „s-a constatat că autoturismul condus de acesta avea polița de asigurare obligatorie expirată, fiindu-i astfel aplicată o sancțiune contravențională și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și ale plăcuțelor montate pe autoturism”.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise”, mai spun oamenii legii.

O zi mai târziu, prins în trafic la volan

La data de 9 septembrie, în jurul orei 00.10, polițiștii din Baciu l-au depistat pe acesta în trafic, pe strada Transilvania, conducând un autoturism fără plăcuțe de înmatriculare.

„S-a constatat, de asemenea, că dreptul acestuia de a conduce autovehicule era suspendat, urmare depistării în trafic de către polițiștii din Florești, cu o zi în urmă, când s-a dispus și reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, întocmind un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat sau înregistrat”, se mai arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.

Tânărul a fost prezentat instanței, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 50 de zile.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News