Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Oradea, într-un dosar având ca obiect comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Astfel, polițiștii au prins în flagrant delict, în municipiul Oradea, o tânără, de 25 de ani, din aceeași localitate, în timp ce ar fi comercializat 100 de comprimate de ecstasy, informează Poliția Română.
„Poliţiştii au prins în flagrant delict, în municipiul Oradea, o tânără, de 25 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce ar fi comercializat 100 de comprimate de ecstasy.
Ca urmare a constatării tehnico-ştiinţifice efectuată de către specialiştii Laboratorului de Analize şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de comprimate are ca substanţă activă MDMA (drog de mare risc).
La data de 3 ianuarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de persoana în cauză, ulterior aceasta fiind prezentată unui judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, precizează sursa citată.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.


