Actualitate

A promis bilete la Untold și a încasat banii. 30 de persoane, înșelate.

Bianca PREDA duminică, 9 august 2026.
Polițiștii au descins la casa unui bărbat din Cluj-Napoca

 

 

 

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune.

 

 

„Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada cuprinsă între începutul anului 2026 și până în data de 7 august, acesta ar fi indus în eroare 30 de persoane, prin aceea că le-ar fi oferit spre vânzare bilete la festival, solicitând în schimb contravaloarea acestora. Deși persoanele în cauză ar fi efectuat tranzacțiile pentru achiziționarea biletelor, acestea nu le-ar fi primit până la începerea festivalului și nici nu și-ar fi recuperat banii”, au transmis, duminică, reprezentații IPJ Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News