Educație

Rezultatele la Evaluarea Națională, AFIȘATE. Medii de 10, sute de elevi chiulangii în Cluj

Raymond FÜSTÖS Publicat Marți, 25 iunie 2019, 12:22
Rezultatele la Evaluarea Națională, AFIȘATE. Medii de 10, sute de elevi chiulangii în Cluj

Rezultatele de la Evaluarea Națională au fost afișate, marți, pe site-ul Ministerului Educației și pe edu.ro. Tot marți, 25 iunie, între orele 14:00 și 20:00, elevii nemulțumiți de notele primite vor putea depune contestațiile.

Profesorii evaluatori au la dispoziție trei zile pentru a soluționa contestațiile. Astfel, rezultatele finale de la Evaluarea Națională după rezolvarea contestațiilor vor fi afișate în data de 29 iunie 2019. În Cluj, Evaluarea Națională s-a desfășurat în 72 centre de examen și două centre zonale de evaluare unde au fost înscriși 4.406 elevi.

La nivelul județului Cluj, s-au înregistrat 526 de medii sub 5 (11,93% din totalul elevilor înscriși), iar 215 elevi au chiulit de la toate probele (4,87%). Vestea bună este că s-au înregistrat nu mai puțin de 28 medii de 10 (0,63%), școlile fruntașe din Cluj-Napoca fiind Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” și Colegiul Național „Emil Racoviță”, cu câte 6, respectiv 5 elevi care au bifat nota maximă. De asemenea, aproape 700 de elevi (697) au obținut cel puțin media 9 (15,81%)!

Calendarul admiterii la liceu

3-7 iulie 2019: elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu;

4-8 iulie 2019: elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată;

12 iulie 2019: repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a.

Lista elevilor de 10 ai Clujului

1              BAICU M. ALESIA MIHAELA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION CREANGĂ" CLUJ-NAPOCA        

2              BERINDE GS. CODRIN – LICEUL TEORETIC "NICOLAE BĂLCESCU" CLUJ-NAPOCA

3              BEUDEAN CI. CARMEN LAURA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOAN BOB" CLUJ-NAPOCA          

4              BIDIAN RV. LARISA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ "AVRAM IANCU" DEJ                             

5              BRAICA CI. ALEXANDRA IOANA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION CREANGĂ" CLUJ-NAPOCA

6              BUDIU OI. PATRICIA TEODORA – LICEUL TEORETIC "NICOLAE BĂLCESCU" CLUJ-NAPOCA

7              CĂRBUNE O. ECATERINA – LICEUL TEORETIC "NICOLAE BĂLCESCU" CLUJ-NAPOCA            

8              CHIRA M. MAIA – LICEUL TEORETIC "NICOLAE BĂLCESCU" CLUJ-NAPOCA                              

9              CRISTEA TA. MATEI-GEORGE – COLEGIUL NAȚIONAL "EMIL RACOVIȚĂ" CLUJ-NAPOCA   

10           CUCU I. IOANA-ALEXANDRA – COLEGIUL NAȚIONAL "GEORGE COȘBUC" CLUJ-NAPOCA

11           DUMITRACHE IC. ANA-MARIA – COLEGIUL NAȚIONAL "EMIL RACOVIȚĂ" CLUJ-NAPOCA

12           GOȚA VV. TIMEEA – LICEUL TEORETIC "NICOLAE BĂLCESCU" CLUJ-NAPOCA

13           KARAIVANOFF IZ. EDUARD-IVAN – COLEGIUL NAȚIONAL "EMIL RACOVIȚĂ" CLUJ-NAPOCA

14           LĂMĂȘANU M. RALUCA ELISABETA – LICEUL TEORETIC "AVRAM IANCU" CLUJ-NAPOCA

15           MITIȘOR BA. ANA IULIA – LICEUL TEORETIC "AVRAM IANCU" CLUJ-NAPOCA

16           MOLDOVAN S. ANDA DIANA – LICEUL TEORETIC "PAVEL DAN" CÂMPIA TURZII

17           MOLDOVANU CO. PATRICIA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ "HOREA" CLUJ-NAPOCA    

18           MORAR VC. KARINA-MARIA – COLEGIUL NAȚIONAL "EMIL RACOVIȚĂ" CLUJ-NAPOCA    

19           MUNTEANU V. MIHAI – LICEUL DE INFORMATICĂ "TIBERIU POPOVICIU" CLUJ-NAPOCA

20           PESCAR M. DENIS LAURENȚIU – LICEUL TEORETIC "AVRAM IANCU" CLUJ-NAPOCA

21           POP C. ALEX CRISTIAN – ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IULIU HAȚIEGANU" CLUJ-NAPOCA          

22           POPA-PRODAN GC. DIANA – LICEUL TEORETIC "NICOLAE BĂLCESCU" CLUJ-NAPOCA

23           POTFĂLEAN DF. ANDREI – COLEGIUL NAȚIONAL "EMIL RACOVIȚĂ" CLUJ-NAPOCA            

24           PREDESCU AD. MIHAI ANDREI -COLEGIUL NAȚIONAL "GHEORGHE ȘINCAI" CLUJ-NAPOCA           

25           ROMAN CM. RALUCA ANDREEA  – ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOAN BOB" CLUJ-NAPOCA       

26           SAMOILĂ MS. CIPRIAN CASIAN – ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOAN BOB" CLUJ-NAPOCA        

27           SIMION-BACIU D. AFRODITA  –  ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE TITULESCU" CLUJ-NAPOCA       

28           ȘTEIU CI. MIHNEA GABRIEL – LICEUL TEORETIC "PETRU MAIOR" GHERLA

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Raymond FÜSTÖS

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj