Primele 40 de parcometre din lotul de 100 au fost instalate în zona I și sunt funcționale. Valoarea totală a achiziției este de 2.591.763,3 lei fără TVA. Parcometrele permit ca modalitate de plată: card bancar tip contactless, plata cu monede și carduri preplătite. Automatul nu dă rest.
De asemenea, Primăria Cluj-Napoca a montat în 2018 panouri digitale care afișează, în timp real, disponibilitatea locurilor de parcare din parcajele cu barieră și parking-urile de pe raza municipiului. Aceste indicatoare digitale de orientare sunt utilizate în variate orașe din Europa.
În prima etapă au fost montate 9 panouri digitale, pe următoarele artere principale:
– P-ța Cipariu (sens de mers dinspre Calea Turzii) – afișează informații despre parcările din piețele Unirii, Mihai Viteazul, Cipariu și Parking Leul
– Piața Cipariu (între B-dul N. Titulescu și Milton Lehrer) – afișează informații despre parcările din piețele Unirii, Mihai Viteazul, Cipariu și Parking Leul
– Bd. 21 Decembrie 1989 (intersecție cu str. Constanța) – afișează informații despre parcările din piețele Unirii, Mihai Viteazul și parkingurile Leul și Moților
– Zona intersecției străzilor Horea/Dragalina – afișează informații despre parcarea Mihai Viteazul și parkingurile Leul și cel de la Sala Polivalentă
– Zona intersecției străzilor Moților/Clinicilor – afișează informații despre parkingurile Moților și de la Sala Polivalentă
– Strada Garibaldi (între Piața 14 Iulie și pod Garibaldi) – afișează informații despre parcarea din Piața Mihai Viteazul, parkingurile Leul și cel de la Sala Polivalentă
– Piața Horea Cloșca și Crișan (între str. Dragalina și pod Napoca) – afișează informații despre parcarea din Piața Mihai Viteazul, parkingurile Leul și cel de la Sala Polivalentă
– Strada Victor Babeș – afișează informații despre parcarea din Piața Unirii, parkingurile Moților și cel de la Sala Polivalentă
– Străzile Emil Isac (vis a vis de Opera Maghiară) și Cardinal Iuliu Hossu – afișează informații despre parcarea din Piața Mihai Viteazul, parkingurile Moților și Leul.
Valoarea totală a proiectului este de 125.657 lei fără TVA.


