Actualitate

Femeie acuzată că și-a omorât copilul

Calin Tantau Publicat Marți, 22 noiembrie 2011, 14:18

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Alma Brehariu-Bruja, a declarat, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că nou-născutul a fost descoperit mort în urmă cu câteva zile pe raza comunei respective şi că din cercetările procurorilor şi poliţiştilor reiese că femeia este principalul suspect.

„În urma cercetărilor efectuate s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei. Femeia este cercetată penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi a fost reţinută pe bază de ordonanţă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj pentru 24 de ore. Ulterior, instanţa a emis pe numele acesteia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile”, precizează IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj