Actualitate

Hramul Parohiei „Sfântul Matei” din Cluj-Napoca

Calin Tantau Publicat Joi, 17 noiembrie 2011, 17:27

 

De la ora 10.00, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de preoţi şi diaconi, printre care stareţul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Andrei Coroian şi duhovnicul Mănăstirii Floreşti, părintele Visarion Paşca.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Vasile a evidenţiat legătura strânsă care s-a format între biserica din cartierul Mănăştur şi credincioşii ei: „Trăiesc bucuria de-a vedea că o dată cu edificarea construcţiei, se formează din ce în ce mai mult parohia, care are o personalitate cu totul deosebită şi care, iată, că vă aduce aici, în casa lui Dumnezeu, cu inimile deschise şi cu participarea vârstelor, începând de la copiii ţinuţi în braţe, la preşcolari, şcolari. Mă bucur că sunteţi mulţi tineri şi persoane vârstnice care deja aveţi conştiinţa unei identităţi pe care v-o dă Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei”.

Parohia ortodoxă Sfântul Evanghelist Matei a luat ființă în cartierul Mănăștur în anul 2001 și este păstorită de părintele Marian Andreica.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj