Actualitate

Floreștenii se tem pentru viața lor, mergând pe stradă

Bianca Tămaş Publicat Joi, 27 septembrie 2018, 12:24
Floreștenii se tem pentru viața lor, mergând pe stradă

Un floreștean îngrijorat a trimis un mesaj primarului Horia Șulea, spunând că rigolele de pe marginea drumului sunt un adevărat pericol pentru cei care circulă pe drumul principal.

„Domnule primar, dacă tot reabilităm trotuarul de pe strada Avram Iancu (drumul național) nu se poate să scăpăm și de grătarul de pe marginea drumului? Haideți să-i contactăm pe cei de la CNAIR (drumurile naționale) să găsească o altă formulă pentru scurgerea apei. Actualul grătar e un pericol public. Oamenii se pot împiedica, pot cădea în fața mașinilor, spațiile sunt foarte mari, se pot arunca obiecte contondente care să blocheze scurgerea apelor pluviale. Cred că se poate găsi o soluție mai bună, mai sigură și mai estetică decât ce avem în prezent!”, a spus activistul Daniel Meze.

Necesitatea reabilitării rigolelor a apărut din cauza faptului că grătarul este foarte îngust, mai ales în stațiile de autobuz.

„Trotuarul e îngust în multe părți și în stația de autobuz când se așteaptă autobuzul, nu încap toți pe trotuarul acela îngust. Stau și pe grătar, iar alții pe marginea drumului național. Refugiul trebuia să fie mai mare pentru că stau zeci de persoane acolo. Mulți coboară din autobuz direct pe grătarul acela. Și mulți s-au plâns că și-au prins picioarele în spațiile acelea”, a adăugat Meze.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Bianca Tămaş

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj