Politică

Noul sens giratoriu din Gheorgheni e funcţional

Calin Tantau Publicat Duminică, 30 octombrie 2011, 20:11

„Măsura va duce la o mai bună fluidizare a traficului şi la creşterea gradului de siguranţă a şoferilor, dat fiind numărul de accidente uşoare înregistrate în zonă, în principal cauzate de neacordarea de prioritate şi nerespectarea vitezei”, au informat reprezentanţii Primăriei clujene. Măsura de instituire a sensului giratoriu din intersecţia străzilor Nicolae Titulescu şi Septimiu Albini a fost luată ca urmare a deschiderii circulaţiei pe centura ocolitoare a oraşului Vâlcele – Apahida. „Înainte de punerea în funcţiune a variantei de ocolire pentru Cluj-Napoca, numărul vehiculelor de trafic greu care tranzitau municipiul pe axa sus menţionată se cifra în medie la 25.000 pe 24 de ore. Conform estimărilor prealabile ale inspectorilor care urmăresc traficul rutier, volumul a scăzut cu circa 90% de la deschiderea circulaţiei pe centura ocolitoare”, a mai arătat municipalitatea.      M.O.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj