Sport

Moment de reculegere pentru Astori în debutul partidei CFR Cluj-CSM Poli Iași

Bianca PREDA Publicat 09.03.2018 11:02
sursa foto CNN International

”Am plâns! Chiar dacă nu l-am cunoscut, recunosc, am plâns. Când am văzut spectatorii de la Genoa care au izbucnit în lacrimi, am început să plâng şi eu. L-am rugat pe preşedintele echipei să trimită un mesaj de condoleanţe Fiorentinei, iar astăzi am cerut special să ţinem un moment de reculegere în memoria lui Astori. Vom purta şi banderole negre, va apărea o fotografie cu Davide Astori pe tabela de marcaj”, a spus Dan Petrescu, informează digisport.ro.

Davide Astori a murit săptămâna trecută, la vârsta de 31 de ani, la Udine, unde se afla cu Fiorentina pentru un meci din Serie A. În urma autopsiei s-a stabilit că jucătorul a murit din cauze naturale, având o problemă cardiacă.

Astori a fost înmormântat joi, slujba având loc la basilica Santa Croce din Florenţa. Ziua de joi a fost una de doliu la Florenţa, iar la toate meciurile din această săptămână din Serie A, Serie B şi Serie C se va ţine un minut de reculegere.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.