Actualitate

Mâine, mobilizare generală la strâns de gunoaie

Calin Tantau Publicat Joi, 22 septembrie 2011, 23:11

Cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, “Let’s Do It, Romania!”, care şi-a propus curăţarea întregii ţări de deşeurile din afara oraşelor, va implica mâine peste 4.000 de voluntari din Cluj-Napoca, care s-au înscris fie online, fie au fost mobilizaţi de primăriile, şcolile, instituţiile sau companiile din judeţ. De exemplu, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Someş-Tisa se alătură şi în acest an proiectului, prin ecologizarea malurilor cursurilor de apă şi a acumulărilor din bazin. ABA Someş-Tisa sprijină campania „Let’s Do It, Romania!” atât cu suport tehnic cât şi cu logistică şi voluntari din partea instituţiei. Un alt exemplu este cel al companiei Nokia, sponsor principal al proiectului, care va aloca banii necesari în vederea achiziţionării materialelor necesare Zilei Curăţeniei Naţionale, şi va trimite pe teren şi o echipă de voluntari. Strângerea gunoaielor va începe de dimineaţă, urmând ca după ora 15 să înceapă ridicarea sacilor cu deşeuri.

Anul trecut, la “Let’s do it Romania” au participat 12.000 de voluntari în judeţul Cluj.

Etapa de cartare a gunoaielor din judeţ s-a derulat pe parcursul lunii august şi în prima săptămână din septembrie.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj