Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat marţi, în Bistriţa-Năsăud, că până acum au fost scose la licitaţie lucrări de peste 3 miliarde de euro şi că până la finalul anului va lansa licitaţii pentru 600 de kilometri de autostradă.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, marţi, la Bistriţa, că va lansa, până la sfârşitul anului 2017, în licitaţie, 600 de kilometri de autostradă. Până acum au fost lansaţi deja 200 de kilometri, lucrări care depăşesc, ca valoare, 3 miliarde de euro.
“Am lansat până acum proiecte în valoare de peste 3 miliarde de euro. Am lansat şi secţiunea Suplacu de Barcău – Borş. Am trimis-o către ANAP. Avem o secţiune de 60 de kilometri din Autostrada Transilvania. Urmează să scoatem până la sfârşitul anului încă 600 de kilometri de autostradă. În total, în acest an vom scoate 800 de kilometri” a spus Răzvan Cuc
Ministrul Transporturilor s-a aflat, marţi, într-o vizită oficială în judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru redeschiderea unui tronson de cale ferată pe ruta Ilva Mică – Rodna Veche.


