Actualitate

Programul zborurilor operate de pe Aeroportul Cluj în luna august

Bianca PREDA Publicat 01.08.2017 13:53

"Dorim, pe această cale, să le sugerăm tuturor celor care pleacă în vacanță în această perioadă sau călătoresc în diferite alte scopuri, să consulte orarul pentru luna în curs", spun reprezentanții instituției.

În prezent, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj sunt operate, în mod regulat, peste 40 de destinații, către 21 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, numărul acestora fiind într-o continuă evoluție datorită adresabilității tot mai crescute a pasagerilor care aleg să zboare din/spre Cluj.

Totodată, programul de vară al zborurilor charter cuprinde nouă destinații turistice, din două țări: Grecia (Zakynthos, Rhodos, Corfu, Heraklion, Thessaloniki, Skiathos, Chania, Santorini) și Turcia (Antalya).

De asemenea, datele statistice privind traficul de pasageri înregistrat în primele șase luni ale acestui an confirmă evoluția spectaculoasă a activității aeroportului clujean, respectiv o creștere de nu mai puțin de 63% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, respectiv 1.230.357 de pasageri față de 735.517, în anul 2016.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.